Hélène este o femeie zdrobită de doliu: soțul i-a fost ucis de un teribil cutremur. Durerea pierderii s-a prelungit prin chinuitoarele – și mereu zadarnicele – încercări de a da de urma corpului, de a căpăta măcar o parte din cel pe care îl iubise cel mai mult. Fragilitatea și durerea femeii respiră în fiecare fibră a trupului ei istovit de suferință. Mathieu e un bărbat părăsit. Cel căruia îi încredințase inima l-a lăsat singur, fără măcar să aibă curajul unei rupturi față în față. Deși încearcă să-și ascundă amărăciunea apăsătoare, deși încearcă să astupe golul prin aventuri de-o noapte, nimic nu-i umple viața. Așteaptă ca timpul să închidă rana. Și până atunci tăinuiește dezordinea din ființa lui. El și ea se întâlnesc într-un hotel din Lisabona. Aparent doi străini, doi francezi rătăciți în capitala portugheză, suferința presimțită-n celălalt ajunge să-i apropie. Încetul cu încetul, deschizându-și fiecare inima ca niciodată până atunci, înving orizontul pe care părăsirea l-a îngustat și recapătă aripi.
