România Sub Dictatura Infractorilor

Lucrarea surprinde starea României, din diferite unghiuri, încercând să creeze o imagine cât mai fidelă a ceea ce este și ar putea fi.

Chiar dacă românilor le este frică de ei înșiși, ar trebui să aibă curajul și tăria morală de a se privi în oglinzile sufletelor.

Acțiunile românilor, haotice și contradictorii în anii de după Revoluție, ar trebui să fie concentrate acum, în primul rând, pe eliminarea ipocriziei, măștilor sociale, disimulărilor și dualităților de orice fel. Altfel, românii vor ajunge să se disipeze în neantul unei istorii tulburi și asta doar din neputința, și lașitatea de a realiza o introspecție a propriilor ființe.

Nu se poate trăi un prezent liniștit fără a elimina balastul unui trecut tumultuos. Împăcarea românilor cu ei înșiși și cu semenii lor a devenit o condiție sine-qua-non a trăirii demne a prezentului și a construirii unui viitor prosper.

1129696342

3.99 In Stock
România Sub Dictatura Infractorilor

România Sub Dictatura Infractorilor

by Silviu Suli?a
România Sub Dictatura Infractorilor

România Sub Dictatura Infractorilor

by Silviu Suli?a

eBook

$3.99 

Available on Compatible NOOK devices, the free NOOK App and in My Digital Library.
WANT A NOOK?  Explore Now

Related collections and offers

LEND ME® See Details

Overview

Lucrarea surprinde starea României, din diferite unghiuri, încercând să creeze o imagine cât mai fidelă a ceea ce este și ar putea fi.

Chiar dacă românilor le este frică de ei înșiși, ar trebui să aibă curajul și tăria morală de a se privi în oglinzile sufletelor.

Acțiunile românilor, haotice și contradictorii în anii de după Revoluție, ar trebui să fie concentrate acum, în primul rând, pe eliminarea ipocriziei, măștilor sociale, disimulărilor și dualităților de orice fel. Altfel, românii vor ajunge să se disipeze în neantul unei istorii tulburi și asta doar din neputința, și lașitatea de a realiza o introspecție a propriilor ființe.

Nu se poate trăi un prezent liniștit fără a elimina balastul unui trecut tumultuos. Împăcarea românilor cu ei înșiși și cu semenii lor a devenit o condiție sine-qua-non a trăirii demne a prezentului și a construirii unui viitor prosper.

Product Details

BN ID: 2940155836247
Publisher: Silviu Suli?a
Publication date: 10/04/2018
Sold by: Smashwords
Format: eBook
File size: 374 KB
Language: Romanian

About the Author

Silviu Suliță has a solid educational background (Bachelor’s Degree, Engineer in the field of Mechanics, specialization: Machine-Building Technology 1989-1995 *** Diploma of Professional Conversion in Technological Education 1999-2001 *** Master Degree in Informatics 2001-2003 *** Diploma of Professional Conversion in Information and Communication Technology 2014-2016), a great experience in education (teaching different subjects on different levels), a huge creativity potential (author of many books, inventor with few patents, programmer of software applications, creator of multiple videos, author of many articles, independent researcher in nonconventional fields) and a fruitful interpersonal collaboration (social activist, moderator of different clubs, contributor on several projects, consultant on many fields, personal tutor and trainer). The author (a nonconformist, an opponent of obsolete approaches, demanding with himself and those around him) propose synthetic solutions on problems that cannot be solved by ignorant, duplicitous or obedient persons that refuse to believe that a fundament change at inner at outer levels is possible. In his books the knight of the pen pries the past, takes the pulse of the present and forecasts the future through a holistic approach of the systems and phenomena that are specific of different domains/ realms/ worlds. Unknown, mysterious, secret, hidden and occult pieces of information are brought to light and posted in a structured manner in the front of the readers. The books are exciting, written in a pragmatic manner and useful in everyday life like a beacon in the darkness of the night. These pieces of art invite readers to start the true journey of their lives in the quest of their spiritual essence.

From the B&N Reads Blog

Customer Reviews