Construind „Cetatea din Insulă” în așezarea Giurgiu, cea mai mare realizare a imperiului romano-bizantin s-a concretizat poate nu în clădirea însăși - care, spre deosebire de catedrala Sfânta Sofia, de pildă, ridicată, la Bizanț, în aceeași vreme, prin efortul a 10.000 de muncitori, conduși de 100 de maiștri și îndrumați personal de Anthemius din Tralles și Isidor din Milet, cei mai renumiți arhitecți ai lumii, pentru a sluji ca templu ortodoxiei, nu era nici deosebit de grandioasă, nici desăvârșită din punct de vedere arhitectonic -, ci în faptul că astfel, zămislind fortăreața, supușii săi au înființat, în sfârșit, alături de calea de comunicație care începea la Rusciuc, cu întăritura Sextanta Prista, de pe celălalt țărm al Dunării, și continua pe la Giurgiu, pentru a duce apoi mai departe, la București, la Ploiești și la Drajna, până în Transilvania, un nou „cap de pod”, atât de necesar defensivei.