„Ne mai vedem, zise el. Nu prea cred, zise ea. Si asta nu pentru ca nu si-ar fi dorit. Dar nu prea credea ca ar avea sens, ca ea mai putea, ca el mai avea rabdare. Motivatia disparuse, atentia se disipa, gandurile ei, purtate de curenti, ajunsesera deja departe. Prietenele dansau, se mai dusese un pic din oja albastra. Cam de cacat viata la 5 si un sfert dimineata. Hai noroc.“
Povestirile Inei Ilie va pun fata in fata cu o feminitate urbana contemporana cu care veti avea impresia ca v-ati mai intalnit - poate pe strada, poate intr-un club sau la serviciu. In orice caz, nu in carti romanesti. Ina nu-si face un manifest literar din ipostazierea femininului, insa instantaneele acestuia, descrise cu verva, compun un tablou amplu, care va ia prin surprindere exact cand incepeti sa credeti ca recunoasteti in el scene pe care se poate sa le fi trait. Si daca va trece cumva prin cap ca o femeie cosmopolita de azi se ocupa doar de seductie si de alte frivolitati - de altfel, bine-venite -, veti descoperi o reflexivitate atenta la nuante si o spiritualitate asumata, deloc stridenta, cu ajutorul carora tabloul este complet.
