Îmi place să scriu, asta-i tot. M-am apucat de scris destul de târziu, doar ca un hobby și dintr-o reticență pe care mi-ar fi greu s-o motivez în două cuvinte, n-am bătut niciodată la ușa vreunei edituri de carte tipărită, cu vreuna din cele 11 cărți polițiste pe care le-am scris, din 2008 și până acum. Puține lucruri îți pun în mișcare toate cotloanele minții, precum o scriitură polițistă și poate că-n timp, devii dependent de logica intrigii, ca de un drog. Dar plăcerea de-a scrie nu merge întotdeauna mână-n mână cu Talentul, iar noi trebuie să avem decența de-a nu le confunda. Bucuria scrisului e un Dar copleșitor în sine, care zic eu că ar trebui de multe ori, să ne ajungă. Nu trebuie să distrugem copaci, pentru ambiția de-a ne vedea absolut toți, numele înscris pe o copertă. Și totuși, așa cum era de așteptat, ”sertarul” începe să-mi devină neîncăpător, iar asta mi-a sugerat o soluție de compromis – lansarea manuscriselor în Deep Space Smashwords. Nu știu ce se va întâmpla de-acum cu ele. Posibil să se piardă în singurătate. Sau să descopere și să fie adoptate, de un nou Univers… Habent sua fata libelli.
Prietenii mi-au sugerat să spun ceva mai mult despre mine însămi. Dar pentru cine ar fi interesant? Lumea cărților mele dezvăluie cum gândesc, deci cine sunt cu adevărat, mai profund decât aș putea-o face eu vreodată. Se spune că suntem de foarte multe ori singuri, în mijlocul unei mulțimi de oameni. Doar când scrii, e invers - ești înconjurat de-o mulțime, atunci când toată lumea te crede singur. Personajele mele mă cunosc cel mai bine. Ceea ce nu spun ele nici nu contează. Și la urma-urmei, trebuie îngăduit unei doamne, care pe deasupra mai scrie și policier, să se-nvăluie într-un dram de mister...
