Un Craciun fara Zapada

Un Craciun fara Zapada

by Adriana Subin
Un Craciun fara Zapada

Un Craciun fara Zapada

by Adriana Subin

eBook

$8.90 

Available on Compatible NOOK devices, the free NOOK App and in My Digital Library.
WANT A NOOK?  Explore Now

Related collections and offers

LEND ME® See Details

Overview

”…Reveni la fetiță și o descusu până observă că făcea față din ce în ce mai greu. I se ascuțise obrazul și era palidă ca hârtia. Lucia avea dreptate – era firavă și vulnerabilă. Suporta neînchipuit de greu orice fel de presiune.
- Obiectele din pachet le-a recuperat de la criminal, așa ți-a spus? – accentuă.
- Da. Mi-a spus că numai mobilul l-a luat de lângă cadavru. Că a dat telefon la 112, apoi l-a aruncat pe maidanul de lângă Medelin și-l puteți găsi acolo.
- Cum le-a recuperat de la criminal?
- ”Nu-ți pot spune, nu acum”. Așa a zis, când l-am întrebat.
- Îhm – făcu Varlam, în timp ce mintea lui realiza răsturnarea de situație. Ai observat în ce direcție a luat-o Gil după ce v-ați despărțit?
- În ce direcție? – clipi ea.
- Spre oraș, spre un bloc din cartier, spre Medelin?
Cami clătină capul și lăsă ochii în jos.
- Nu știu – mărturisi de parcă și-ar fi cerut iertare. A dispărut de lângă mine, în timp ce-i răspundeam la întrebare. Eram ciucită jos, lângă peretele blocului și țineam capul aplecat pe brațe când vorbeam. Când l-am ridicat, el nu mai era acolo.
Comisarul-șef zâmbi prietenește, în semn că nu-i nimic dacă nu știe.
- La ce întrebare i-ai răspuns? – fu curios să afle.
- De ce a fugit fratele meu spre Medelin, cu toate că la început o luase direct spre casă și asta l-ar fi salvat.
Ei își băteau capul cu întrebarea asta de zile întregi.
- Și tu știi de ce?
- Sunt sora lui. Am știut întotdeauna ce gândea. Cum gândea. Și el despre mine, la fel.
- Și de ce a schimbat direcția?
Cami avea gura uscată când repetă explicația și vorbi fără intonație, ca un automat. Învățase acest truc, atunci când era gata să izbucnească în plâns. Îi jucau ochii în lacrimi, dar nu plângea. Pe ea, pe ei doi, plânsul nu îi ajutase niciodată ca pe alți copii. Plânsul era semn de slăbiciune, iar pentru ei ar fi fost cu atât mai rău dacă și-ar fi arătat slăbiciunea. Varlam o ascultă siderat și înțelese de ce tânărul Gil Molfeta simțise nevoia să se topească, să dispară din fața ei. Ar fi făcut același lucru, dacă ar fi putut.”


Product Details

BN ID: 2940163269419
Publisher: Adriana Subin
Publication date: 06/30/2019
Sold by: Smashwords
Format: eBook
File size: 680 KB
Language: Romanian

About the Author

Îmi place să scriu, asta-i tot. M-am apucat de scris destul de târziu, doar ca un hobby și dintr-o reticență pe care mi-ar fi greu s-o motivez în două cuvinte, n-am bătut niciodată la ușa vreunei edituri de carte tipărită, cu vreuna din cele 11 cărți polițiste pe care le-am scris, din 2008 și până acum. Puține lucruri îți pun în mișcare toate cotloanele minții, precum o scriitură polițistă și poate că-n timp, devii dependent de logica intrigii, ca de un drog. Dar plăcerea de-a scrie nu merge întotdeauna mână-n mână cu Talentul, iar noi trebuie să avem decența de-a nu le confunda. Bucuria scrisului e un Dar copleșitor în sine, care zic eu că ar trebui de multe ori, să ne ajungă. Nu trebuie să distrugem copaci, pentru ambiția de-a ne vedea absolut toți, numele înscris pe o copertă. Și totuși, așa cum era de așteptat, ”sertarul” începe să-mi devină neîncăpător, iar asta mi-a sugerat o soluție de compromis – lansarea manuscriselor în Deep Space Smashwords. Nu știu ce se va întâmpla de-acum cu ele. Posibil să se piardă în singurătate. Sau să descopere și să fie adoptate, de un nou Univers… Habent sua fata libelli. Prietenii mi-au sugerat să spun ceva mai mult despre mine însămi. Dar pentru cine ar fi interesant? Lumea cărților mele dezvăluie cum gândesc, deci cine sunt cu adevărat, mai profund decât aș putea-o face eu vreodată. Se spune că suntem de foarte multe ori singuri, în mijlocul unei mulțimi de oameni. Doar când scrii, e invers - ești înconjurat de-o mulțime, atunci când toată lumea te crede singur. Personajele mele mă cunosc cel mai bine. Ceea ce nu spun ele nici nu contează. Și la urma-urmei, trebuie îngăduit unei doamne, care pe deasupra mai scrie și policier, să se-nvăluie într-un dram de mister...

From the B&N Reads Blog

Customer Reviews