”N-am dorit să semăn hectare întregi de cuvinte, m-am concentrat într-un dinte, cititorul să mă țină minte. Dragii mei, sunt o floare albă de cactus, căzută din paginile cărții de anatomie, în buzunare cu o mie, tablete nutritive pentru spirit. 'Călătorule, poți să iei fără sfială, că n-ai să dai la nimeni socoteală...'” (Autoarea)
"Aforismele Annei Zoltán, cu titlu metaforic Floarea albă de cactus, cuprind o tematică bogată despre adevăr, destin, gând, iubire, suflet, geniu, medicină, timp, valoare etc. Unele sunt preocupări fireşti de surprindere şi definire a însuşirilor umane, altele general valabile, majoritatea sunt aduse în actualitate. Citindu-le, avem în faţa ochilor tabloul problemelor asupra cărora autoarea a zăbovit, preocupări vechi sau noi, ele oglindesc omul, luminându-l din toate unghiurile, dezvăluindu-i faţa invizibilă. Autoarea îmbină cugetările cu conţinut psihologic sau educativ, cu o serie de definiţii şi idei colectate din psihologia teoretică. Cititorul poate extrage multe adevăruri utile în viaţă, filtrate printr-o mai adâncă cunoaştere a propriei persoane şi a semenilor săi.
Aforismele Annei Zoltán îndeamnă la meditaţie şi efort de perfecţionare umană, fiind o lectură agreabilă. Unele sunt scrise sub forma definiţiilor: „Medicina: O ramură verde pe capul unui crocodil alb, din gâtlejul căruia Hipocrate îi pescuieşte pe cei salvaţi…”, sau a unei scurte poveşti cu tâlc a cărei concluzie este o maximă, o cugetare: „M-am pensionat, dar în medicină nu depui armele până nu închizi ochii. M-am mutat pe ogorul spiritului… Ce ziceţi, în sectorul acesta se găseşte de lucru?”, ori altele prin asociere de termeni contradictorii: „Adevăru-i un boboc de floare pe care timpul îl deschide… Surori siameze: prostia şi bârfa…”. Pline de vervă, de ironie, de sarcasm chiar, sunt expresia unei gândiri profunde, sănătoase, a unui fin psiholog, fin analist, penetrant al fenomenului studiat, a unei bogate experienţe de viaţă." (Rodica Opreanu)
