Aripi �n ZĂpadĂ

Mihai se ridică și se apropie de fereastră. Ningea. Fulgi mari, tăcuți, coborau din cer ca niște gânduri care nu mai cer răspuns. Deschise ușa atelierului. În fața casei, o pătură albă de zăpadă neumblată acoperea curtea, scările, teiul bătrân. Totul era nou. Curat. Tăcut. Păși afară. Se întinse în zăpadă, cu brațele desfăcute. Mișcă ușor, în sus și în jos, ca un copil care nu cere nimic, dar primește totul. Făcea aripi de înger. Zăpada îl cuprindea. Cerul îl privea. Atelierul rămăsese cu l...